A fost cineva în concediu în Vanuatu? E frumos în Vanuatu? Dar când e cel mai bine să mergi în Vanuatu?
Da, am fost noi, e foarte frumos, este un arhipelag de 83 de insule în inima Oceanului Pacific, în Melanezia. Merită să mergi în concediu acolo măcar o dată în viață, chiar dacă se ajunge destul de greu, fiind foarte departe de Europa. (e și diferență de fus orar de 9 ore!)
Vanuatu este situat în emisfera sudică, în plină zonă tropicală, între -13 și -20 de grade S. Astfel, iarna lor este în lunile iunie, iulie și august și astfel este un pic mai răcoare, adică ziua se ating 25-26 de grade Celsius, dar nu este atât de ploios ca în lunile decembrie, ianuarie sau februarie când, deși se ating temperaturi ceva mai ridicate, este mai multă ploaie!
Popor polinezian, locuitorii din Vanuatu sunt foarte prietenoși, au mâncare și cazare bună, vorbesc engleză fiind fostă colonie britanică și sunt preponderent creștini. Însă în afară de engleză vorbesc și limba bislama care are statut de limbă oficială. Bislama este o limbă rezultată din engleză, franceză și, probabil limbi locale.
Cum ajungi cel mai ușor în Vanuatu? Prin Fiji, de la Nadi, la care poți ajunge citind în SuperVacanta.ro/Fiji . În Vanuatu cel mai mare aeroport este cel din capitala Port Vila, Aeroportul Bauerfield (VLI).
Dar haideți să urmărim mai jos câteva poze și filmări din Vanuatu:
*
Vanuatu, insula Efate, din avionPista aeroportului din Port VilaAeroportul Bauerfield (VLI) din Port Vila, VanuatuBancontă de 1000 de vatu, moneda națională în VanuatuVatu, moneda națională în VanuatuReclamă în limba bislama, ușor de înțeles pentru un vorbitor de englezăReclamă în limba bislama…în meniul unui restaurant din Vanuatu, pentru a antrena clienții până la venirea comenziiLecție de bislama în meniul unui restaurant din VanuatuInvestitori chinezi din VanuatuKava bar, Port Vila, VanuatuKava pudră și în supermarket. Din ea se prepară o băutură foarte populară în tot Pacificul de SudRom din VanuatuArtă melanezianăArtă din Vanuatu
*
Aproape de Ekasup, VanuatuLaguna Erakor, VanuatuLaguna Erakor, VanuatuLaguna Erakor, VanuatuDimineața în Port Vila, VanuatuGolful Port Vila, VanuatuBalconul hotelului din Port Vila, VanuatuVacanță în VanuatuConcediu în VanuatuPort Vila, VanuatuPort Vila, VanuatuPort Vila, seara, pe plajaPort Vila, Vanuatu
*
Insula Iririki, Port Vila, VanuatuPort Vila, VanuatuPort Vila, VanuatuFaleza Port VilaFaleza Port VilaPort Vila, Vanuatu, plimbare pe malul PacificuluiPort Vila, VanuatuPort Vila, VanuatuPort Vila, VanuatuPort Vila, VanuatuPort Vila, VanuatuPort Vila, VanuatuPort Vila, Vanuatu, pe ploaie
*
Biserică evanghelică în Port Vila, VanuatuFemeie din Vanuatu, în costum popularPiața din Port Vila, Vanuatu. Deasupra trecătorilor, un mango necoptPort tradițional melanezian, VanuatuPort Vila, după ploaieStradă din Port Vila, VanuatuArtist local, Port Vila, Vanuatu
*
Piața din Port Vila, VanuatuNegoț cu papaya la piața din Port Vila, VanuatuPiața din Port Vila, VanuatuVânzătoare din Port Vila, șezând în stilul melanezian, precum în picturile lui GauguinPiața din Port Vila, VanuatuPiața din Port Vila, VanuatuVânzătoarea de papaya, la piața din Port Vila, Vanuatu
*
Curtea Supremă de Justiție din VanuatuÎnchisoarea din Port Vila, VanuatuParlamentul VanuatuParlamentul VanuatuPort Vila, Parlamentul VanuatuPoșta VanuatuO școală de provincie din Vanuatu
*
Blue Lagoon, VanuatuMele Beach, în apropiere de Port Vila, VanuatuMele Beach, VanuatuArtiști ce interpretează rolul canibalilor ce trăiau odată în VanuatuEratap, VanuatuActori, interpretând rolul unui trib canibal din Vanuatu
*
Gospodărie din VanuatuCasă în Vanuatu, la țarăSat din VanuatuPapaya în VanuatuCasă dintr-un sat din VanuatuSălbăticie în VanuatuPădure de palmieri în Vanuatu
Scroll to Top
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Detalii