Ţara Moţilor

Nu cred că există păduri de brazi mai multe şi mai frumoase în România precum cele din zona Munţilor Apuseni, pe drumul de la Alba Iulia la Zlatna, apoi Abrud, Câmpeni, Albac, Arieşeni, până la Ştei în judeţul Bihor. Am trecut de câteva ori pe acolo şi, lăsând la o parte destinaţiile celebre precum Peştera Urşilor sau Gheţarul Scărişoara, am rămas plăcut impresionaţi de pădurile nesfârşite de brad: zeci de kilometri de păduri dese de brad, linişte, curăţenie şi drum impecabil.

Şi, pentru cine vrea să încerce această destinaţie, este bine de ştiut că vor găsi şi pensiuni şi moteluri foarte accesibile, cu restaurante bune, cu mâncare ardelenească, bine gătită. Mai mult, alegând această rută, puteţi vizita şi Mormântul lui Avram Iancu din comuna Ţebea, inima românismului autentic.

Satele tradiţionale şi slaba industrializare a zonei fac din acest areal o zonă cu un aer foarte curat, pajişti fără gunoaie, poluare redusă, per ansamblu. Aşadar, pentru cei care adoră plimbările la munte dar fără să facă prea mult efort căţărându-se pe trasee obositoare, o plimbare cu maşina pe aceste rute din Apuseni reprezintă o ocazie excelentă de relaxare.

Ţara Moţilor poate fi abordată nu doar pe ruta Alba Iulia – Abrud – Albac – Ştei, ci şi de la Deva – Brad (de unde vă puteţi abate câţiva km până la Ţebea) – Abrud – Alba Iulia sau de la Huedin – Beliş – Albac – Câmpeni – Abrud – Alba Iulia, precum şi de la Turda – Baia de Arieş – Câmpeni, de unde puteţi merge apoi la Brad – Deva sau la Alba Iulia.

În continuare vă prezentăm câteva poze din Ţara Moţilor dar aşteptăm şi impresiile, fotografiile dumneavoastră despre această frumuseţe încă de mulţi nedescoperită!

Scroll to Top